Introducere – Visul
„Umbra din vis
Și cum mi-a apărut ea în vis, instantaneu am avut o senzație de familiaritate, parcă o cunoșteam de undeva… Stătea și se uita maiestuos la mine cu o privire sticloasa, rece, cu o ușoară tentă sarcastică, calculată… și în același timp atentă, foarte atentă… cu o urâțenie pe care nu aș putea defini-o din ce venea, că nu era urâtă în sens estetic… cert e că îmi provoca o senzație de repulsie aproape imposibil de reprimat. În același timp eram atrasă de ea ca un magnet… categoric voia să fie văzută și luată în seamă… așa că am decis totuși s-o privesc în față. M-a tăiat ca o lamă de șiș privirea ei. Stătea nemișcata, dar mă supraveghea atent și detașat ca o pantera. Nu, nu ca o pantera, ca pantera ar părea mai umană decât ea. O siguranță fără picătură de empatie, îmi crea impresia că la o mișcare greșită ar putea acționa fulgerător, la secundă. Privirea arăta o inteligență ascuțită, nu cred ca ar fi făcut risipă de gesturi, de nimic.
Si m-am trezit…
O, Doamne! O, ce usurare! Îmi venea să îmbrățișez oamenii când am ajuns pe stradă!! Când am putut să-mi verific emoțiile, mi-au dat lacrimile de recunoștință că sunt om și că simt tot ce simte un om! Și m-am desfătat toată ziua, am sărbătorit! Parcă azi m-am născut pe Pământ! Sunt om… sunt om… îmi repetam într-una ca și cum mi-ar fi fost frică să nu dispară tot ce simțeam…
Apoi, după un timp mi-a revenit în minte… ea… urâta din vis… hmm… De ce? Vreau să uit de ea… nu mă reprezintă… o reneg!!!
Dar pentru că visul tot revenea și revenea în amintire, am reflectat puțin… poate că are nevoie să fie recunoscută, nu renegata. E dreptul ei, până la urmă… Hm…
Știi ceva? – i-am zis în cele din urmă. Tu chiar ești interesantă… inteligentă ești de sclipesti… dacă am face noi două un parteneriat? Ha? Am putea să facem chestii bune pentru alți dacă ne-am combina. În fond și la urma urmei, de ce m-aș preface că nu existi, de ce te-aș goni în dosul minții? Ca să te apuce damblaua și să mă sabotezi când mi-e lumea mai dragă… Nu! Dragă umbră! Vino, te poftesc aici, lângă mine, la lumină!
O sa iasă din tine o tipă mișto, îți promit!”
Rațiunea rece și de ce este ea o umbră
Ești unul din acei oameni cu sânge rece în situații critice? Care poate rămâne calm într-o situație catastrofică pentru alții care se pierd cu firea?
Ești un om care poate lua decizii raționale în situații în care ceilalți sunt copleșiti de emoții?
Ei bine, pun pariu că ai considerat mereu că aceasta latură a ta este una întunecată și trebuie să stea bine ascunsă vederii, pentru că nu, nimeni nu va putea iubi sau accepta o persoană atât de rece si că acesta e un simptom de egoism acerb.
Hai să-ți spun ceva care te va pune pe gânduri acum. Știi de fapt care este motivul real pentru care nu-ți accepți această parte din structura ta, pe care nu o poți educa și schimba, pentru că e natura ta așa, te-ai născut cu ea și nu ai învățat-o? Pentru că în sinea ta știi că ea îți oferă un avantaj pe care tu il consideri nedrept față de ceilalți oameni care sunt stăpâniți de emoțiile lor. Pentru că ei nu pot lua decizii la rece, raționale, cele mai bune decizii, așa ca tine, și deci sunt în dezavantaj.
Dar cine ești tu să judeci creația si natura umană? Așa cum tu nu judeci pe alții ca sunt emotivi, nici ceilalți nu ar trebui sa te judece pe tine că ești rece.
Natura umană este diversă tocmai din acest motiv, pentru a exista un echilibru. Gândește-te cât de bine este că există oameni ca tine care în cazul unui cataclism, accident, catastrofa își pot păstra sângele rece să acționeze să se salveze și să salveze și pe alții, care altfel ar fi pierduți.
Și acum gândește-te că cel mai mare judecator ești tu, nu ceilalți. Pentru că respingand acest aspect al tău, în dorința de a ascunde acest lucru de ceilalți, te suprasoliciti ajutandu-i, tocmai pentru a nu părea egoist. Cât rău îți faci neacceptand această latură naturală a ta și care dacă ai îmbrățișa-o cu adevărat, da, ți-ar oferi un avantaj față de ceilalți oameni, dar nu unul nedrept, ci unul real.
Da, nu suntem la fel și nu trebuie să ne forțăm să fim la fel, dintr-un soi de martiriu, de sacrificiu de sine care în final aduce un deserviciu tuturor.
În concluzie, cel mai bun lucru pe care îl poți face în viața ta și a celor din jur, este să fii autentic, să accepți această latura “rece” a ta, s-o îmbrățișezi si să o folosești pentru bunăstarea ta în primul rând. Iar ceilalți vor avea numai de câștigat din asta.
Leave a Reply