Mai întâi trebuie să înțelegem ce înseamnă a nu fi de partea ta.
A nu fi de partea ta înseamnă a lăsa în urmă părți din tine rănite. Ele rămân în urmă la vârsta la care au fost rănite. Un incident în care un copil mic este uitat, neglijat, minimizat, lovit sau ironizat. El nu poate înțelege de ce adultul care ar trebui să-l protejeze și de care depinde în totalitate, îi face lucrurile astea. Nu înțelege motivul pentru care părintele sau educatorul face asta, știe doar cum se simte. Abandonat, ignorat, fără valoare, rușinat. Cu mintea lui de copil trebuie să dea un sens, o motivație adultului, și atunci el preia toată vina asupra lui. Sigur el este vinovat pentru că părintele a procedat așa. Părintele este zeul existenței sale, cum ar putea el să greșească?
Și crește, lăsând în urmă această parte din el rușinată, dezaprobată sau respinsă, un pachet de emoții într-o cutie sigilată.
Dar ajuns adult, în cele mai nepotrivite momente această cutie se deschide, dându-i viața peste cap. Șeful zice ceva despre prestația lui, și copilul din el începe să plângă de rușine. Pe interior se simte exact la fel ca atunci când a avut loc incidentul din copilărie, deși situațiile nu au absolut nimic comun. El este adult, poate a și uitat detaliile incidentului din copilărie. Dar se simte fix la fel, cutia cu emoții de furie sau frică s-a deschis și el este un copil cu corp de adult.
De ce ne dau viața peste cap aceste momente în care suntem activați? Pentru că emoțiile nu vin singure, ele vin împreună cu gândurile atașate. Adică cu sensul, cu semnificația dată de copil incidentului. „Șeful a spus că trebuie să refac lucrarea, deci nu sunt în stare de nimic”. Vedeți, decretul dat de copil. Nu ne dăm nicio circumstanță atenuantă, nu avem niciun pic de blândețe pentru noi. Șeful, soțul sau partenera capătă rolul de zeu atotputernic în viața noastră, căruia noi îi dăm tot dreptul să ne facă asta, toată puterea le-o dăm lor, exact ca în copilărie iar noi ne simțim la fel de neputincioși ca atunci.
Uneori persoanele care apar în viața noastră fac lucruri care ne activează rănile uitate. Ne abandonează, ne abuzează. Dacă noi continuăm să nu fim de partea noastră, să nu avem blândețe față de noi, să punem vina toată pe umerii noștri, vom continua acest ciclu la nesfârșit.
Ce înseamnă să fii de partea ta? Nu înseamnă să ignori emoțiile care vin, ci să le recunoști. Copilul acela lăsat în urmă vrea să-i înțelegi frica de abandon, teama de respingere, rana de nedreptate. El nu vrea decât să se simtă ocrotit, iubit, înțeles. Iar tu poți acum să scoți la lumină din cutie totul și să vă uitați împreună la toate astea. Să-l iei în brațe, să-l consolezi. Să-i zici că nimic nu e adevărat, nu e fără valoare, neiubit. Tu, adultul de acum poți, cu judecata matură să-i oferi toate astea copilului vulnerabil pe care l-ai ținut atâta timp închis. Poți să-i oferi protecția pe care nu a avut-o atunci.
Și atunci vei vedea că se întâmplă ca și cum un ghem încâlcit se desface. Toate credințele false despre tine cad ca niște cărți de joc. E ca și cum ceva aproape miraculos se întâmplă, îți iei înapoi nu numai părțile tale lăsate în urmă, dar și toată puterea. Îți deblochezi darurile ascunse. Pentru că tot ce ți-ai spus tu despre tine toată viața din momentul în care ai justificat comportamentul părintelui față de tine nu a fost adevărul despre tine. Adevărul de abia acum îl descoperi.
Dar nu poate face nimeni pentru tine asta, în afară de tine. Pentru că numai tu știi ce ai simțit, ce ai gândit și ce ai închis acolo în cutia din interiorul tău și pe care o păzești cu atâta strășnicie. E dureros, e copleștior s-o deschizi, dar numai tu poți face asta. Ca să-ți iei totul înapoi și să duci viața pe care o meriți!
Asta înseamnă să fii de partea ta.
Leave a Reply