Putregaiul din societatea noastră, sau “gunoiul de sub preș “

Written by

in

Cele mai dăunătoare comportamente pe care le-am observat în societatea actuală, în mediul profesional , în grupuri de interese, le voi descrie mai jos:

1. Sarcasmul este cel mai dăunător lucru posibil pentru o societate, cel mai distructiv. În afara sarcasmului literar sau cel din artă, în special cel din teatru (care este manifestat ca protest, ca activitate de rezistenta pentru opresiune), sarcasmul manifestat în zilele noastre în mass-media ca atac la persoană, este doar bullying. Singurul scop e să dea satisfacție unei audiențe formate din indivizi frustrați, cu invidie reținută, nemanifestata din cauza normelor sociale. Nimic constructiv.

2. Să iei prea în serios totul, să nu poți avea un umor fin, mai ales față de propria persoană. Daca nu poți să râzi sănătos la o glumă bună, daca nu poți să ai o ușoară autoironie, ești blocat într-un imagine de sine umflată și rigidă.

3. Elitismul bazat pe criterii care deși sunt actuale, sunt limitative și îi avantajează firește, doar pe cei care le-au elaborat. Este foarte dăunător, pentru că limitează ascensiunea și vizibilitatea celor care au ceva valoros de spus, pe cei care au o viziune extinsa asupra prezentului proiectat in viitor, ceea ce e esențial pentru evoluție.

4. Superioritatea mai mult sau mai putin exprimată care are legătură cu elitismul, dar pana la un anumit nivel, pentru că dacă elitismul are la bază anumite criterii exacte, superioritatea se poate să nu fie justificată de ceva concret. Poate fi doar aroganță fără a avea un fundament real. Este afișată de persoane care au aceasta nevoie acută de a fi recunoscuți ca fiind mai buni, mai valoroși decât alți oameni. Superioritatea împinge la un soi de competiție, dar nu o competitie stricto senso, ci una creată artificial de oameni care coaguleaza in jurul lor grupuri de interese în care să fie recunoscuți ca lideri de drept. Superioritatea afișată de acești oameni nu trebuie demonstrata, pusă la îndoială. Orice membru al grupului care ridică vreo întrebare care ar putea trezi suspiciune vis-a-vis de autoritatea liderului este eliminat din grup imediat. Superioritatea are nevoie de o oaie neagră pentru a se întreține, altfel nu are sens.

Aceste sisteme se dezvoltă în cultura narcisistă, care caracterizează societatea actuala ( încă).

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *